Incursiune în istoria Teatrului din perspectiva managerială
În toți acești ani pe care Teatrul Ion Creangă i-a străbătut prin universuri de poveste, spații teatrale, țări europene, asiatice sau de pe continentul american, proiecte și alte activități, echipa Teatrului a fost condusă de directori / manageri dedicați, cu viziuni și obiective clare și care au încercat prin tot ceea ce au derulat să ofere publicului tânăr o gamă cât mai variată de evenimente culturale. Rândurile de mai jos prezintă într-o formă succintă realizările a peste 50 de ani de activitate din perspectiva directorilor care au condus instituția și o incursiune în care „moștenirea” artistică a ajuns până la noi din anul 1964. Fiecare dintre ei s-a străduit să perpetueze și să dezvolte acest teatru cât mai bine. Astfel, în timpul care s-a scurs de la înființare până în prezent, Teatrul Ion Creangă a fost condus de șase personalități, după cum urmează:
Gabriel Coveșeanu ► 2019 – prezent
În prezent managementul Teatrului Ion Creangă este condus de Gabriel Coveșeanu. Din anul 1997, Gabriel a fost actor al teatrului pe care îl are acum în grijă și pentru care și-a propus să făurească cele mai magice povești, atât prin strategia repertorială, cât și prin proiectele demarate.
Spectacolele Teatrului Ion Creangă din acești ani fac parte din arealul creațiilor românești și universale, adresate copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 12 ani. Un program aparte îl reprezintă educația timpurie (TIC BEBE) care este format din producții special dedicate celor mici (0-3 ani) și proiecte de cercetare artistică precum MAPPING. În această perioadă de management spectacolele care vor îmbogăți repertoriul sunt: „Jack și vrejul de fasole” (2019); „Supereroii revin!” (2019); „Punguța cu doi bani” (2019); „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin” (2021); „CUTInE” (2021); „Hainele cele noi ale împăratului” (2021); „Mica sirenă” (2022).
În continuarea strategiei repertoriale se deschide o nouă direcție, gândită ca un laborator, în care personalul artistic, angajat al Teatrului, să poată crea spectacole pentru publicul tânăr. Proiectul poartă numele de ideaTIC.Laboratorul de povești, iar în cadrul lui au luat naștere spectacolele: „Cei trei purceluși” (2021); „Fata babei și fata moșului” (2021); „Rotundul jucăuș” (2021); „Glasul copilăriei (2021)”; „Ursul păcălit de vulpe” (2022).
În contexul acestor ani, în care sectorul creativ a fost pus în situația de a face față pandemiei de COVID-19, Teatrul Ion Creangă a încercat să nu piardă legătura cu publicul și a lansat programul TIC ONLINE prin care canalele de social media (Facebook, Instagram și YouTube) s-au transformat, ca prin magie într-o scenă digitală. Acestea au devenit parade pline de personaje fantastice, spectacole fascinante și ateliere creative. Programul și-a propus să sprijine întreaga familie și să le ofere timp de calitate petrecut împreună chiar și din confortul canapelei de acasă. Totodată, noutatea și inovația acestui program a constat în invitația la creativitate dată de atelierele de joacă, de explorare sau de bricolaj – construite sub forma unei educații alternative. Programul continuă și în prezent.
Arealul proiectelor a fost întregit de atelierele dedicate educației non-formale prin adăugarea în programul artistic a atelierelor de creație, bricolaj și teatru realizat în regim offline la Sala Mică. În aceeași categorie, a proiectelor, se adaugă programul TIC55 – prin care Teatrul Ion Creangă a lansat albumele dedicate celor doi artiști reprezentativi – Alexandrina Halic și Cornel Todea. De asemenea, instituția devine partener al proiectului european Mapping – A Map on the aesthetics of performing arts for early years și câștigă concursul de proiecte lansat de Administrația Fondului Cultural Național, cu un proiect de incluziune socială intitulat Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru.
Lucian Ghimiși ► 2014 – 2018
În anul 2014 este numit Manager al Teatrului Ion Creangă actorul Lucian Ghimiși, cu o activitate artistică vastă și diversă, fiind pentru prima dată într-o funcție de conducere – o provocare pe care a acceptat-o și și-a asumat-o în totalitate. Moștenirea pe care a găsit-o a fost pe cât de valoroasă, pe atât de dificil de gestionat. A încercat însă, pe întreaga perioadă a mandatului, să ducă mai departe credința în frumusețea teatrului pentru copii. Deși condițiile au fost neobișnuite (lipsa unei săli proprii de spectacol), a reușit să mențină vie relația cu partenerii internaționali existenți la acel moment.
Repertoriul Teatrului Ion Creangă a cunoscut în această perioadă basme și povești din creațiile universale, cât și din cele românești și a acoperit segmentul de vârstă 6–12 ani, astfel: „Crăiasa zăpezii” (2014); „Amintiri din copilărie” (2014); „Frumoasa din pădurea adormită sau Povestea unei treziri” (2015);; „Clowns” (2015); „Insula misterioasă” (2015); „Spaima zmeilor” (2015); „A 12-a noapte” (2016); „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” (2016); „Vrăjitorul din Oz” (2017); „Bekkanko” (2017); „Pantalone în Lună” (2018); „Eliza visează” (2018) și multe altele.
În ceea ce privește spectacole pentru cei mai tineri spectatori, cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani, repertoriul a fost întregit de creațiile: „Cocos” (2014); „Iglu” (2014) ; „Pinguinii melomani” (2014); „De-a Micul Prinț” (2015); „Fără frică” (2015); „Bună dimineața!” (2016); „Pernuța somnoroasă” (2016); „Amintiri într-o valiză” (2017); „Călătorii prin galaxii” (2018). De asemenea, conexiunile internaționale create au dus la realizarea unor co-producții alături de teatrul La Baracca – Testoni Ragazzi din Bolgona, Italia, precum: „La un metru de tine” (2017) și „Pe mărimea mea” (2018).
Totodată, în ceea ce privește proiectele, Teatrul devine partener al „Small size – performing arts for early years” (proiect european), ocazie cu care a început și organizarea evenimentului TIC PITIC – Zilele Small size desfășurat din anul 2015 până în prezent. Evenimentul este organizat anual la finalul lunii ianuarie.
La capitolul turnee, Teatrul Ion Creangă a continuat să onoreze invitațiile primite, dintre care le amintim pe cele din anul 2018 în Guadalajara și Hong Kong.
Totodată, în anul 2014 se lansează Festivalul Amintiri din copilărie, un festival cu un concept special care își propune să aducă împreună întreaga familie prin mijloacele specifice teatrului. Acesta s-a dovedit a fi unul de succes și a însumat o mulțime de activități, spectacole, ateliere, jocuri pentru toți membrii familiei, indiferent de vârstă. Lumea amintirilor din copilărie nu a ținut cont de granițe sau de cultură și nu s-a oprit la spațiul românesc, ci a deschis barierele și spre orizonturile spațiilor teatrale din afara României, devenind un festival internațional.
Deschiderea spre evenimente de acest tip a continuat cu atmosfera „Micului Paris”. În anul 2016, Teatrul Ion Creangă devine organizator al Festivalului Bucureștii lui Caragiale pentru următorii doi ani. Îndrăgitele caractere conturate atât de bine în momentele și schițele lui Caragiale au deveni realitate și au ajuns din nou de unde au pornit – între oameni sau la public. Dincolo de alaiurile caragialiene, din programul edițiilor au fost nelipsite spectacolele care au avut la bază creațiile dramaturgului și o mulțime de alte evenimente conexe.
În anul 2015 Teatrul Ion Creangă aniversează o jumătate de veac de la înființare, context în care s-a organizat Gala TIC50 – un eveniment cum doar în povești s-a mai auzit, iar pe covorul roșu, în calitate de invitați au pășit actori și actrițe, regizori și regizoare, oameni care au făurit vise în teatrul pentru copii, personaje îndrăgite de generații întregi. În acest cadru au fost programate și o serie de alte activități conexe, care au surprins cei 50 de ani de activitate și a fost lansat albumul aniversar „50 de ani TIC”.
Tot la capitolul aniversări, în anul 2015 se împlinesc 10 ani de la prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, sărbătorit prin lansarea albumului aniversar „10 ani FITC”. În paginile sale sunt cuprinse detalii despre cele zece ediții organizate.
Eforturile unei echipe și o luptă permanentă pentru a fi cât mai aproape de public au culminat cu un premiu în cadrul Galei UNITER, acordat pentru sprijinul și efortul nemărginit de a ține viu un repertoriu de spectacole dedicat unui public extrem de important – copiii.
Ioan Gârmacea – interimar ► 2012 – 2014
După dispariția directorului Cornel Todea în anul 2012, funcția de Manager este preluată de dramaturgul și scriitorul Ioan Gârmacea, pentru o perioadă de interimat. El a menținut în toată această perioadă valorile și spectacolele Teatrului Ion Creangă, pe care le-a cunoscut atât din poziția de director, cât și din cea de dramaturg.
Prima sa colaborare cu instituția se plasează în anul 1977 atunci când, alături de regizorul Mihai Lungeanu, vor semna spectacolul „13+1; O istorie cu Harap Alb”. Ulterior acestui text, Ioan Gârmacea va semna dramaturgia și pentru spectacolele: „Motanul Încălțat” (1994), „Voi scandal cu orice preț” (2002); „De-aș fi Scufița Roșie” (2002); „Mofturi” (2013) și „Războiul bucatelor” (2010).
Cornel Todea ► 1991 – 2012
Cea de-a doua perioadă a mandatului în funcția de Director a artistului Cornel Todea va fi una însoțită de succes, înfăptuirea de planuri mărețe, proiecte, turnee și festivaluri. Toate acestea au avut un scop clar și bine definit și au fost întotdeauna construite în jurul nevoilor celui mai exigent public – copiii.
Strategia repertorială este marcată de prezența unor titluri cu mari rezonanțe în literatura universală sau românească, precum „Ivan Turbincă” (1992) sau „Improvizație la Alma” (1995). Cornel Todea încearcă să aducă marii clasici mai aproape de publicul tânăr prin spectacole precum „Furtuna” lui Shakespeare (1994), prezentând, de asemenea, publicului alte forme teatrale asemeni commediei dell`arte prin spectacolul „Farsa jupânului Pathelin”. Prima decadă a anilor 2000 este alcătuită din poveștile clasice precum: „Pinocchio” (2003); „Harap Alb” (2005); „Albă ca zăpada și cei șapte pitici” (2007). Finalul acestei perioade este marcat de creații artistice mai îndrăznețe, aplecate asupra unor texte sau abordări „contemporane” – „Un lup, o capră și trei iezi” (2009); „Carolina și poneiul” (2012); „Cărăbușii” (2011).
Relațiile internaționale au fost cultivate de Cornel Todea cu mare atenție și interes atât prin colaborarea cu ASSITEJ Internațional, cât și prin proiectele europene care au început să apară din anul 2004. Astfel, primul proiect cu legături externe este „Training on stage” (2004-2007), iar mai apoi, „Small size, the net” (2006-2009). Cel din urmă va deschide un drum important pentru Teatru și va deveni, în timp, o direcție repertorială în sine și va cuprinde spectacolele pentru segmentul de vârstă 0-3 ani. De asemenea, crearea Festivalului Internațional „100, 1.000, 1.000.000 de povești” va însemna o deschidere mai mult decât importantă pentru teatrul de copii și Teatrul Ion Creangă, iar cu fiecare ediție va evolua. Acest prilej întărește relațiile pe care Teatrul și România le va avea cu ASSITEJ Internațional.
Importanța legăturilor internaționale poate fi observată și prin prisma turneelor pe care Teatrul le-a susținut în această perioadă. Totodată, în acest context este demnă de menționat și dimensiunea francofonă și francofilă a regizorului Cornel Todea, care au contribuit la crearea unor spectacole în limba franceză.
Grigore Gonța ► 1990 – 1991
Contextul politic în care se afla România în acea perioadă, cu multe necunoscute, face ca și lumea teatrului să fie afectată. Astfel, lungul drum al lui Cornel Todea în funcția de director este oprit pentru un an de zile de numirea în locul său a artistului Grigore Gonța. În scurta perioadă de conducere, acesta va adăuga repertoriului Teatrului Ion Creangă spectacolul „Ce nemaipomenită harababură” (1990).
Cornel Todea ► 1987 – 1990
Un artist cunoscut și un prieten vechi al Teatrului Ion Creangă, cu câteva spectacole deja montate în teatrul pentru copii, Cornel Todea preia conducerea Teatrului în anul 1987 pentru o lungă perioadă de timp, structurată în două mandate.
Începutul acesta a însemnat pentru Teatrul Ion Crenagă deschiderea a nespus de multe drumuri, întrucât numirea lui în această funcție vine după ce a creat numeroase spectacole de succes pe scena teatrului pentru copii, precum: „Nota zero la purtare” (1973); „Hocus Pocus… și-o Găleată” (1976); „Cădere liberă” (1982) și celebrul „Pinocchio” (1982).
În acești trei ani, rămâne memorabilă montarea spectacolului „David Copperfield” din anul 1987.
Alecu Popovici ► 1974 – 1987
În anul 1974, Ion Lucian a predat conducerea Teatrului Ion Creangă unui alt artist de încredere și cu experiență în teatrul pentru copii – Alecu Popovici, care a avut misiunea de a duce mai departe „moștenirea” primită.
Alecu Popovici colaborase cu Teatrul Ion Creangă la spectacolele „Poveste neterminată” (1969) – unde regizorul Ion Cojar a semnat direcția de scenă; „Scufița cu trei iezi” (1973); „Ivan Turbincă” (1992).
Primul spectacol în Teatru, în calitate de director, a fost „Poveștile de aur” (1975), regia Ion Cojar, fiind un spectacol emblematic și care a scris istorie pentru acea vreme. La trei ani după acesta, are loc premiera spectacolului „Cine se teme de crocodil?” (1987), iar ultimul pe care îl va crea cât timp va fi la conducere este „Din lumea lui Alecsandri: Când erau bunicii mici” (1980).
Chiar și după încheierea mandatului, Alecu Popovici a mai avut colaborări cu instituția.
Ion Lucian ► 1965 – 1974
Ion Lucian este, înainte de toate, „părintele” care a avut un vis: un teatru pentru copii. Pentru Ion Lucian, descoperirea acestui public, aproape nou, atât de deschis, de intuitiv și de curat, de dornic de cunoaștere, a reprezentat revelația căreia i-a dedicat restul vieții sale și pentru care s-a devotat misiunii artistice atât de speciale: excelența în teatrul pentru copii. Drept model l-a avut pe dramaturgul și directorul de teatru Victor Ioan Popa, care a scris primele piese de teatru pentru copii românești și a fost implicat, împreună cu Mihai Ralea, în crearea și dezvoltarea unui program de teatru care să crească spectatorii pentru mai târziu și să cultive dragostea celor mici pentru fenomenul teatral.
Valorile, misiunea, obiectivele și chiar ambițiile pe care Ion Lucian și le-a propus cu o nouă trupă de artiști, și chiar cu o instituție pe care o conducea, se regăsesc într-un articol sub forma unui manifest, intitulat „Marea problemă a micului spectator” din revista „Teatru” din anul 1967: „Teatrul copilului este o problemă a contemporaneității. El este primul contact al viitorului om cu fenomenul artistic. Cum va fi acest prim contact este determinant pentru toată cariera lui de spectator! Teatrul pentru copii și tineret trebuie să aleagă: ori va răspunde la întrebările firești ale vârstei spectatorilor săi, ori îi va dezamăgi? Va eșua să-și îndeplinească misiunea față de spectator?… Simțul copilăriei contemporane, iată ce trebuie să posede în mod obligatoriu cei ce creează spectacole pentru copii. De profunzimea și plinătatea acestui simț depinde întotdeauna nivelul artei adresate copiilor”.
Perioada aceasta este marcată de spectacole remarcabile, de spectacole care au făcut și au rămas în istoria unui teatru pentru copii și a istoriei teatrului românesc, de la deschiderea din anul 1964 cu spectacolul „Harap Alb” și până în prezent. Demne de menționat sunt și spectacolele: „Soldatul fanfaron” (1964); „Cocoșelul neascultător” (1965); „Muschetarii măgăriei sale” (1965); „Toate pânzele sus” (1967); „Sânziana și Pepelea” (1967); „Poveste neterminată” (1969).
Debutul unui teatru nu a însemnat doar un început al unor reprezentații, ci și turnee pe marile continente ale lumii pe care Teatrul le-a avut la doar câțiva ani după înființare grație unui repertoriu de înaltă calitate artistică, fapt ce a adus notorietate instituției.
Iubirea pentru Teatrul Ion Creangă nu s-a oprit pentru Ion Lucian odată cu încheierea perioadei de directorat. A continuat să se manifeste în anii următori prin spectacolele: „Snoave cu măști” (1981) – în calitate de actor sau cele două montări ale spectacolului „Cenușăreasa” din anii 1984 și 2004 pentru care semnează regia.