Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

istoric

2023

Plecând de la temele relevante în societatea contemporană, am inițiat campania „Lumea o salvăm doar când reciclăm”. Aceasta s-a încheiat prin premiera spectacolului „Aventurile lui Săgeată“. Cea de a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „100, 1.000, 1.000.000 de povești” a adus, timp de 8 zile, spectacole din țări precum: Italia, Finlanda, Spania, Belgia, dar și din România.

2022

Repertoriul Teatrului se îmbogățește cu trei premiere - „Ursul păcălit de vulpe“ (r. Andrei Răduț), „Mica sirenă“ (r. Gabriela Dumitru) și „Till“ (r. Radu Crăciun). Spectacolele explorează teme universale din literatura pentru copii, prezentându-le interactiv și prietenos, fără a face rabat de la calitatea actului artistic.

2021

Crizele societății actuale și-au găsit reprezentarea în spectacolul „Hainele cele noi ale împăratului” prin conceptul regizoral semnat de Ioana Petre. Granița dintre adevăr și minciună s-a împletit atât la nivel textual – Radu Crăciun, cât și la nivel scenografic – Andrei Răduț și sonor – Radu Mihalache.

2020

În timpul pandemiei de COVID-19, Teatrul Ion Creangă nu a pierdut legătura cu publicul său și a lansat proiectul TIC ONLINE, o întreagă stagiune în care platformele Facebook, Instagram și YouTube au devenit scene digitale. Pe lângă spectacolele difuzate, au fost create și materiale speciale cu diferite teme și activități.

2019

Clasicile povești ale copilăriei se reîntorc pe scenă. „Punguța cu doi bani”, un spectacol muzical interactiv și energic, după o poveste tare de demult, are premiera în 2019, fiind în prezent una dintre cele mai îndrăgite producții ale Teatrului Ion Creangă.

2018

O nouă producție care are la bază o idee după Cyrano de Bergerac și care se înscrie în atmosfera și universul commediei dell`arte„Pantalone în Lună”. Acțiunea îl are în centru pe zgârcitul Pantalone, rol interpretat și pregătit cu atenție de actorul Tudor Morar.

2017

Un basm japonez scris de Asaya Fujita s-a transformat în spectacolul „Bekkanko”. Un univers plin de imagini teatrale, în care regizorul Vlad Massaci, compozitorul Mihai Dobre și scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume) povestesc despre acceptare și sacrificiu, despre cât de relative pot fi noțiunile de bine și rău, dreptate și nedreptate.

2016

La mai bine de 20 de ani de la primul spectacol regizat la Teatrul Ion Creangă, Victor Ioan Frunză semnează direcția de scenă pentru spectacolul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, universul și imaginea basmului lui Petre Ispirescu fiind redate de scenografia Adrianei Grand.

2015

Un basm nou, cu un univers magic, a prins contur pe scena Teatrului prin spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită sau Povestea unei treziri” după Frații Grimm, în regia lui Philippe Besson. Atmosfera de feerie este redată de scenografia semnată de Viaceslav Vutcariov, iar muzica de Radu Mihalache.

2014

Năzdrăvăniile lui Nică ajung pe scena Teatrului odată cu premiera spectacolului „Amintiri din copilărie” în regia lui Peter Kerek, câștigător al Premiului „Cornel Todea” pentru spectacole dedicate copiilor peste 6 ani la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, ediția 2014.

2012

Scena Teatrului se transformă într-un tărâm al visării, al unei fantezii muzicale inspirate de Beatles și de spiritul „flower-power” prin spectacolul „Noddy” care are premiera în acest an și care propune un firesc al imaginarului, în care realitatea concretă, a regulilor sociale, se contopește cu născocirile pline de viață ale minții unui copil-păpușă care-și permite să inventeze lumea după propriul plac.

2011

Are loc premiera spectacolului „Cărăbușii” cu un scenariu creat de Iosif Herțea, Tompa Gábor și Cornel Todea, după o povestire scrisă de Stanislaw Ignacy Witkiewicz. O particulariatate aparte este dată de muzica realizată cu instrumente neconvenționale și exotice, semnată de Iosif Herțea.

2009

În acest an, Valeria Frabetti – actriță, regizor și director artistic al companiei La Baracca-Testoni Ragazzi din Bologna - Italia, alături de Julieana Drăghici și Voicu Hetel, semnează creația colectivă a spectacolului „Semințe-Semi”, o producție din cadrul proiectului european „Small size, the net”.

2008

„Când jucăriile spun pa!” are premiera în 2008. Spectacolul are la bază un text care a câștigat prima ediție a concursului de dramaturgie „100, 1.000, 1.000.000 de povești” și aparține autoarei Sînziana Popescu, iar regia este semnată de Attila Vizauer.

2007

Îndrăgitul personaj al Fraților Grimm ajunge pe scena Teatrului în acest an, când are loc premiera spectacolului „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, regia Cornel Todea. Complexitatea și atmosfera fantastică de poveste sunt redate de scenograful Viaceslav Vutcariov.

2006

Teatrul Ion Creangă se alătură proiectului „Small size, the net” prin care s-au demarat ateliere de cercetare, care au dus la dezvoltarea spectacolelor pentru segmentul 0-6 ani. Prima producție pentru această categorie de vârstă a fost „Baloane colorate”.

2005

Are loc prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”. La această ediție, Premiul pentru „Cel mai bun spectacol” este acordat spectacolului „Harap Alb”, regia Cornel Todea, producție a Teatrului Ion Creangă.

2004

Problemele unei societăți aflate în plin avânt tehnologic se regăsesc pe scena Teatrului în spectacolul „De-aș fi Scufița Roșie”, unde o tânără pasionată de Internet se visează traversând aventurile Scufiței Roșii.

2003

Băiețelul de lemn, „Pinocchio” revine pe scena Teatrului Ion Creangă. Alexandrina Halic rămâne ajutorul de nădejde al lui Pinocchio, în rolul Greierului, iar rolul principal este predat tinerelor actrițe Ani Crețu și Camelia Andriță.

2002

Anul 2002 înseamnă două premii importante pentru Teatrul Ion Creangă cu spectacolul „Acasă”: Premiul pentru Debut, acordat lui Radu Apostol pentru regia spectacolului și Premiul Opera prima acordat de Ministerul Culturii și Cultelor.

1998

Francofonia și francofilia directorului Cornel Todea au putut fi observate în câteva rânduri în spectacolele pe care le-a propus. Un astfel de exemplu a fost și „Farsa jupânului Pathelin”, care a avut două premiere: una în limba franceză și alta în limba română.

1995

Se sărbătoresc 30 de ani de la înființarea Teatrului Ion Creangă prin premiera spectacolului „Dragonul” de Evgheni Șvarț, fiind prima montare a regizorului Gelu Colceag, care va reveni 20 de ani mai târziu pentru a pune în scenă spectacolul muzical „Spaima zmeilor”.

1994

Strategia repertorială s-a îndreptat spre dramaturgul William Shakespeare. Textul ales de Cornel Todea a fost „Furtuna”, iar ideea care a stat la baza lui a fost sub forma unui basm în care fantasticul devine un teren liber de desfășurare al personajelor și un spectacol în care copiii acceptă convenția și facilitează accesul la cultura universală.

1993

„Matilda” a fost un proiect care nu a însemnat doar un spectacol, ci și o serie de ateliere și grupe de lucru pentru artiștii români, susținut de artiști din Marea Britanie. Atât spectacolul, cât și atelierele au avut drept temă principală statutul copiilor și relația cu adulții sau părinții.

1991

În acest an are loc premiera spectacolului „Țiganiada” în regia lui Mircea Cornișteanu. Lumea minunatei epopei scrisă de Ion Budai-Deleanu este compusă scenic prin scenografia semnată de Luana Drăgoiescu și Anca Pâslaru, iar atmosfera muzicală este creată de Nicu Alifantis.

1990

Preocuparea pentru teatrul absurdului și textele de teatru scurt ale lui Eugèn Ionesco s-au regăsit în direcțiile repertoriale ale Teatrului, începând din anul 1982 cu „Imaginile sunt imagini”, iar în 1990 cu „Ce nemaipomenită harababură”, regia Grigore Gonța.

1986

Un an în care, timp de 110 zile, spectacolul „Snoave cu măști” a realizat un număr record de reprezentații în turneul din Japonia. Această legătură externă va continua și în 1987 printr-un alt turneu, însă de această dată cu spectacolul „Cenușăreasa”, regia Ion Lucian.

1982

La mai bine de 10 ani distanță are loc o nouă montare a spectacolului „Pinocchio” în regia lui Cornel Todea și aceeași Alexandrina Halic în rolul titular. Un alt spectacol cu o viață longegivă - peste 500 de reprezentații și un turneu de succes în Italia.

1979

Anul în care are loc premiera „Albă ca zăpada și cei șapte pitici”, regia Ileana Cârstea, cu actrița Florina Luican în rolul titular. Spectacolul s-a jucat timp de 12 ani și a înregistrat peste 600 de reprezentații.

1977

Reputatul regizor Valeriu Moisescu pune în scenă spectacolul „Alice în Țara minunilor”, versiune scenică după romanul fantastic al lui Lewis Carol și o scenografie semnată de Vasile Roman. Actrița Alexandrina Halic a interpretat rolul titular.

1976

Noua casă a Teatrului devine Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. În acest an, Cornel Todea are debutul în teatrul pentru copii cu spectacolul „Hocus pocus și-o găleată”. Alături de el, în echipa de creație, îi are pe scenograful Ion Dogar Marinescu și compozitorul Johnny Răducanu.

1972

Spectacolul „Snoave cu măști” pleacă în Italia, Canada, Statele Unite ale Americii și Cuba. Presa din străinătate a apreciat spectacolul pentru modul în care se împletea dansul de origine folclorică, pantomima și jocul cu măști, cât și simplitatea îmbinată cu o perfecțiune rar întâlnită.

1971

În acest an, două spectacole își fac loc în repertoriul Teatrului, urmând să devină spectacole de interes național și internațional: „Snoave cu măști” în regia profesorului și regizorului Ion Cojar și „Pinocchio”, în care actrița Alexandrina Halic a interpretat celebrul rol al unui băiețel de lemn (și care va scrie istorie).

1968

Spectacolul „Năzdrăvăniile lui Păcală”, regia Barbu Dumitrescu, este primul spectacol care pleacă în turneu în afara granițelor României la Festivalul de Teatru pentru Tineret de la Sofia, Bulgaria. Din distribuție a făcut parte și Prințul Șerban Cantacuzino.

1966

Spectacolul „Cocoșelul neascultător”, textul și direcția de scenă semnate de Ion Lucian are premiera la data de 26 mai, iar trei ani mai târziu acest spectacol va înregistra un mare succes la Bienala de Teatru de la Veneția.

1965

La 4 mai 1965 ia naștere Teatrul pentru Copii și Tineret Ion Creangă din dorința și la inițiativa artistului Ion Lucian, fiind primul teatru care își propune să ofere tinerei generații de spectatori un spațiu de cultură propriu. Sediul la momentul respectiv a fost în Piața Lahovari.


înapoi
sus