Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

„Vocea Teatrului Licean Bucureștean” se aude (și) la TIC

29 mai 2025

Teatrul Ion Creangă participă, pentru a treia oară consecutiv, la unul dintre cele mai frumoase proiecte dedicate adolescenților.

Ajuns la cea de-a IV-a ediție, Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean se desfășoară anul acesta între 7 și 13 iunie și implică participarea a 14 instituții teatrale și 24 de colegii și licee din Capitală. Teatrul Ion Creangă se alătură pentru a treia oară proiectului, cu două spectacole originale, de inspirație diferită.

Primul dintre ele se numește „Iubiri la capăt de fir” și este o adaptare a textului „Paravan. Două telefoane”, scris de Matei Lucaci-Grunberg. Coordonatorii, din partea Teatrului Ion Creangă, sunt Amalia Iorgoiu, consultant artistic, și Voicu Hetel, actor. Din distribuție fac parte elevi ai Colegiului Național „Grigore Moisil”, îndrumați de Alexandra Dragomirescu, prof. de limba și literatura română. Trupa se numește „Mozaic” și este compusă din: David Dascălu (Chiriac), Nicoleta Maria Bazac (Veta), Maria-Teodora Anghel (Mașa), Luca-Alexandru Costache (Medvedenko), Liliana Gabriela Diaconu (Julieta), Eduard Mihai Lie (Romeo), Ana Maria Teodora Ristache (Dna Martin), Robert-Matei Stănescu (Dnul Martin), Raisa Andreea Bănică (regizor), Miruna Ioana Marcu (regizor asistent), Catinca Maria Drăghiescu (femeia de serviciu), Evelina Maria Crețu și Ștefania-Alina Bercea (regizor tehnic, sufleur). Catinca Maria Drăghiescu a realizat afișul și s-a ocupat, de asemenea, de pagina de Instagram a spectacolului.

„Iubiri la capăt de fir” propune o viziune modernă și amuzantă a unor povești de dragoste din dramaturgia universală și românească, fiind gândit ca un colaj de scene. Reprezentația are loc duminică, 8 iunie, de la ora 13:00, la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13.

Al doilea titlu, „Ca’n Caragiale – Five o’clock”, pleacă de la binecunoscuta schiță satirică a lui Ion Luca Caragiale și este semnat de Ani Crețu, autoarea conceptului original și a textului adițional. Coordonatorii, din partea Teatrului, sunt Ani Crețu, director artistic, și Ioana Ginghină, actriță. Distribuția este compusă din elevi ai Liceului Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, îndrumați de Mihaela Ignat, prof. de limba și literatura română și Robert Macriș. Trupa se numește „Ad Astra” și este formată din: Luca Tănase (Băiatul 1), Cassian Minciună (Băiatul 2), Andreea Sporea (Fata 1), Mateea Delcea (Fata 2), Anamaria Geangavelea (Fata 3), Răzvan Radu (Băiatul 3), Matei Bâzgan (Băiatul 4), Robert Tănase (Băiatul 5), Justinian Pascu (Chitarist 1), Mihai Ion (Chitarist 2), Erika Ianecica (Fotograf), Mihai Encuțu (Povestitor), Luca Dragomir (Valet), Desiree Șerban (Măndica), Maria Teodorescu (Tincuța), Cristina Urlan (Protopopeasca) și Claudiu Șerban (Mitică). Grigore Bianca s-a ocupat de costume, Antonio Minteu, de afiș, iar Mihnea Bătrânu de invitații.

„Ca’n Caragiale – Five o’clock” explorează ideea de teatru în teatru și aduce în actualitate, prin referințe discrete, dar puternic ancorate în context, fragmente din savuroasa schiță a scriitorului cunoscut și ca Nenea Iancu. Reprezentația are loc tot duminică, 8 iunie, însă de la ora 14:00, la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13.

Teatrul are un rol semnificativ în viața adolescenților, ajutându-i în multe moduri considerate esențiale – social, cultural, emoțional, personal. Prin interpretarea diferitelor personaje, învață să înțeleagă nu doar propriile trăiri, ci și pe ale altora. Au ocazia să exploreze teme și emoții profunde – prietenia, dragostea, trădarea, nedreptatea, frica, bucuria. Devin mai curajoși, se familiarizează cu exprimarea liberă, însușirea unui discurs convingător, se obișnuiesc cu publicul și deprind noțiuni legate de prezența scenică. Teatrul, nu în ultimul rând, le facilitează accesul la dramaturgia universală, la descoperirea și valorificarea unor texte mai noi sau mai vechi.

Festivalul Vocea Teatrului Licean Bucureștean (VTLB), ediția 2025, se desfășoară între 7 și 13 iunie și este organizat de Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București și Centrul de proiecte educaționale și sportive PROEDUS. VTLB se desfășoară în regim de concurs și are ca obiectiv promovarea valorilor culturale în rândul generațiilor tinere, a artei teatrale în cazul de față, precum și dezvoltarea abilităților de coordonare și organizare a activităților artistice. Juriul este format din Aura Corbeanu (prof. univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu Mureş), Bogdana Darie (prof. univ. dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București) și Cosmin Seleși (actor). Timp de o lună, elevii din cele 24 de colegii și licee din Capitală s-au pregătit pentru spectacolele pe care urmează să le prezinte. Gala de premiere are loc vineri, 13 iunie, începând cu ora 18:00, la Palatul Național al Copiilor din București (B-dul Tineretului 8-10, sector 4).

Le ținem pumnii tuturor participanților și le dorim cât mai multe premii elevilor de la Colegiul Național „Grigore Moisil” și Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”!

 

Alte știri și noutăți

19 februarie 2026

Primăvara începe cu o nouă ediție „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie”

Sezonul veseliei bate la ușă: în prag de primăvară, Teatrul Ion Creangă anunță ediția a III-a…

citește mai mult

18 februarie 2026

Final de februarie ca-n basme pentru copiii din Măgurele

„Fata babei și fata moșului” aduce în atenție o poveste complexă, transpusă pe scenă…

citește mai mult

16 februarie 2026

„Fata babei și fata moșului” deschide sezonul călătoriilor de poveste

„Fata babei și fata moșului” călătorește la Otopeni și ajunge direct în inimile…

citește mai mult

2 februarie 2026

Teatru, muzică și poveste la TIC PITIC – ZILELE SMALL SIZE #12

TIC PITIC – ZILELE SMALL SIZE, festivalul de teatru adresat micuților între 6 luni și 6 ani…

citește mai mult

înapoi
sus