Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Teatrul Ion Creangă, una din gazdele „Bucharest Scenography Biennale”

14 octombrie 2024

Patru costume din două spectacole de referință ale Teatrului Ion Creangă vor fi expuse la Sala Mare din Str. Piața Amzei nr. 13, cu ocazia Bienalei de Scenografie din București.

În perioada 18-27 octombrie, are loc cea de-a zecea ediție a Trienalei de Scenografie de la București, redenumită, anul acesta, Bucharest Scenography Bucharest (Bienala de Scenografie din București). Teatrul Ion Creangă participă în calitate de expozant, dar și ca una dintre gazdele acestui eveniment de amploare, care va reuni, timp de 10 zile, artiști din țară și străinătate, nume cunoscute din lumea teatrului și, implicit, a artei organizării scenei, a creării decorurilor și a costumelor.

Roșu Împărat și Împărăteasa din „Harap Alb” (2005, r. Cornel Todea), contesa Olivia și Bufonul din „A 12-a noapte” (2016, r. Peter Kerek) sunt mai mult decât numele unor personaje din două spectacole care au scris istorie în repertoriul reprezentațiilor TIC. Prezența lor pe scenă s-a impus, pe de o parte, prin interpretarea actorilor, pe de altă parte, prin felul în care elementele de scenografie, în cazul de față vestimentația, au fost integrate în personalitatea eroilor și au „participat” la construirea rolului, în toată complexitatea lui. Cele patru costume vor face parte din Expoziția Teatrului de Animație și a Teatrului de copii și Tineret, găzduită, în contextul Bienalei, de Teatrul Ion Creangă. Vernisajul are loc sâmbătă, 19 octombrie, între orele 13.30 și 15.30, în foaierele Sălii Mari din Str. Piața Amzei nr. 13.

Regizat de Cornel Todea și cu o scenografie semnată de Viaceslav Vutcariov, spectacolul „Harap Alb” a avut premiera în 2005, anul în care s-a desfășurat și prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”. „Harap Alb” a câștigat Premiul pentru Cel mai bun spectacol în cadrul aceluiași Festival și a marcat, la vremea respectivă, 40 de ani de la înființarea Teatrului Ion Creangă. Muzica a fost compusă de Nicu Alifantis, coregrafia luptelor asigurată de Bogdan Uritescu, iar cea a dansurilor, de Păstorel Ionescu. Actorii care au interpretat rolurile personajelor ale căror costume vor fi expuse cu ocazia Bienalei sunt regretații Florina Luican (Împărăteasa) și Doru Ana / Ion Gh. Arcudeanu (Roșu Împărat).

Adresat copiilor peste 6 ani, „A 12-a noapte” a marcat un alt moment important în rândul reprezentațiilor pentru copii. Regizat de Peter Kerek și jucat pentru prima dată pe scena TIC în octombrie 2016, „A 12-a noapte” este o abordare curajoasă a clasicului text, scris de William Shakespeare. Cea care s-a ocupat de scenografie este Maria Miu, alături de Diana Sav (asistent scenografie), Aurelian Stoleriu a semnat sound design-ul, iar Mircea Pop, ilustrațiile. Actrițele care au interpretat-o pe contesa Olivia sunt Ani Crețu și Alina Berzunțeanu, iar Bufonului i-a dat viață Alexandrina Halic. Ținutele Oliviei și a Bufonului se vor regăsi, de asemenea, în foaierul de la parter al Sălii Mari din Str. Piața Amzei nr. 13.

Tot în foaierul de la parter al Sălii Mari, vor mai putea fi admirate exponate puse la dispoziție de: Teatrul clasic Ioan Slavici / Trupa de marionete (Arad, artiști: Zofia Krzyanowski, Zoe Eisele Szucs), Teatrul de păpuși din Brăila (artist: Tomas Tunde), Teatrul muzical „Ambasadorii” (București, artistă: Elena Iorga), Teatrul de păpuși „Puck” (Cluj, artist: Epaminonda Tiotiu), Teatrul pentru copii și tineret „Colibri” (Craiova, artiști: Remus Gabor, Raluca Aionițoaie, Cristina Pepino), „CrisAct” (Pucioasa, artist: Remus Gabor).

În foaierul de jos, din fața intrării principale în Sala Mare, vor expune Teatrul de păpuși „Prichindel” (Alba Iulia, artiști: Elena Iorga, Alexandra Budianu), Teatrul de animație „Țăndărică” (București, artiști: Ioana Constantinescu, Ella Conovici), Opera Comică pentru Copii (București, artiști: Adrian Damian, Iolanda Mutu), Teatrul pentru copii și tineret din Constanța (artistă: Eugenia Tărășescu-Jianu), Teatrul pentru copii și tineret „Gulliver” (Galați, artiști: Elena Iorga, Alexandra Budeanu), Teatrul pentru copii și tineret „Luceafărul” (Iași, artist: Constantin Brehnescu), Teatrul pentru copii și tineret „Ariel” (Târgu Mureș, artiști: Lukacsy Ildiko, Haller József) și Teatrul pentru copii și tineret „Merlin” (Timișoara, artistă: Eugenia Tărășescu-Jianu). Accesul la Expoziție este gratuit și se poate face între orele 10:00 și 20:00, începând de vineri, 18 octombrie, până duminică, 27 octombrie.

Bienala de Scenografie din București este organizată de Centrul Român OISTAT (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru) împreună cu UNITER și FNT (Festivalul Național de Teatru) și se desfășoară timp de 10 zile, între 18 și 27 octombrie, în mai multe spații-cheie din capitală. Evenimentul îl are ca director artistic pe Helmut Stürmer, o personalitate marcantă a scenografiei internaționale. Într-un articol publicat de Art Act Magazine, Helmut Stürmer afirmă, privind scenografia, că „nu pictorul scenograf îl interesează, ci psihologul de spațiu scenografic”.

Conceptul Bienalei are în vedere 4 aspecte de bază: componenta expozițională (expoziția de design național și internațional; expoziția de arhitectură de teatru), componenta educațională (ateliere, conferințe și prezentări), performance-uri și instalații, networking și colaborare. Teatrul Ion Creangă, în calitate de gazdă a Expoziției de scenografie dedicată Teatrului de Animație și Teatrului de copii și Tineret, susține și sprijină în același timp componenta expozițională, iar prin punerea la dispoziție a sălii de spectacol, încurajează componenta educațională. Prin urmare, în afară de prezentarea exponatelor din foaiere, pe 20, 22 și 23 octombrie, în sala de spectacole, se vor susține o conferință și două workshop-uri, conform programului de mai jos:

Conferință dedicată importanței Teatrului de Animație și Copii
Duminică, 20 octombrie | 14:00 – 16:00

Workshop susținut de Sean Crowley, scenograf
Marți, 22 octombrie | 12:00 – 17:00

Workshop susținut de Christine Richier, light designer
Miercuri, 23 octombrie | 12:00 – 17:00

Vă așteptăm la Sala Mare pentru a admira ținute de poveste din „Harap Alb” și „A 12-a noapte”, dar și din alte spectacole pentru copii și publicul tânăr. Veți afla, de asemenea, ultimele noutăți din domeniul scenografiei, furnizate de profesioniști, oameni pasionați de arta teatrală în toată frumusețea ei și, implicit, de manifestările culturale de calitate.

 

Alte știri și noutăți

28 aprilie 2025

„Amintiri din copilărie”, invitat la Festivalul „Gulliver” din Galați

Dorit de festivaluri și aplaudat de spectatori, „Amintiri din copilărie” pornește iar la drum. Se vede, în curând, la…

citește mai mult

10 aprilie 2025

Programul Teatrului Ion Creangă la „Străzi deschise” 2025

Teatrul Ion Creangă este prezent la „Străzi deschise” 2025 încă din primul weekend…

citește mai mult

3 aprilie 2025

„Fetița cu chibrituri”: dansul și teatrul, în voiaj, la Otopeni

Fetița cu chibrituri” călătorește pentru prima dată în afara Bucureștiului.

citește mai mult

2 aprilie 2025

„Ursul păcălit de vulpe” se vede (de două ori!) la Făgăraș

„Ursul păcălit de vulpe” este unul dintre titlurile esențiale din repertoriul #TICPITIC…

citește mai mult

înapoi
sus