„Punguța cu doi bani” aduce veselia la Măgurele
10 martie 2025

Rolul poveștilor este să fie spuse, iar al spectacolelor, să fie văzute – de cât mai mulți copii, din cât mai multe orașe.
Teatrul Ion Creangă călătorește din nou în Măgurele. Dacă, în februarie, spectacolul care a câștigat inimile micilor spectatori de aici a fost „Păcală și Tândală”, în luna martie atenția le va fi captivată de „Punguța cu doi bani”. Reprezentația are loc joi, 20 martie, de la ora 10:00, în Aula Facultății de Fizică din Măgurele (str. Atomiștilor 405), la invitația Centrului Cultural „Theodor Stănescu”.
La Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13, „Punguța cu doi bani” urmează să se joace iar în luna aprilie: sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 18:00, și duminică, 27 aprilie, de la ora 11:00.
Inspirată din povestea cu același titlu, actuala dramatizare propune o abordare inedită, care, păstrând miezul textului original, atrage publicul – copii și adulți deopotrivă – încă de la primele scene. Elementele de interacțiune, comicul actualizat, în acord cu situații de zi cu zi, inserțiile muzicale și, mai ales, interpretarea actoricească fac din „Punguța cu doi bani” un spectacol unic. Teatrul este un context potrivit pentru a înțelege mai bine scrierile lui Ion Creangă, o oportunitate de a-i redescoperi opera și de a înțelege că, în fața trecerii timpului, un conținut bun își va păstra întotdeauna valoarea.
PUNGUȚA CU DOI BANI (3-6)
Regia și scenariul: Gabriela Dumitru
Decorul: Diana Moțea
Costumele: Ioana Colceag
Coloana sonoră: Andrei Petre-Tatu
Cu: Ciprian Niculae, Voicu Hetel, Marius Nănău, Valeria Stoian, Liliana Donici
„Punguța cu doi bani” rămâne un basm puternic înrădăcinat în realismul cotidian, un basm despre ambiție, zgârcenie, lăcomie, determinare și reușită. Adaptarea propusă de Gabriela Dumitru îi invită pe spectatori într-un univers cu alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă și un cocoș… tare isteț! Isprăvile prin care va trece năzdrăvanul înaripat, trimis de-acasă pentru a-și dovedi utilitatea, sunt una mai neașteptată ca alta.
Centrul Cultural „Theodor Stănescu” din Măgurele (județul Ilfov) este un nume de referință în contextul manifestărilor culturale de aici. Scopul activităților organizate de centru este de a aduce comunitatea împreună și de a susține în mod constant alternativele creative de petrecere a timpului liber. În funcție de tematică și de amploare, unele evenimente se desfășoară la sediul Centrului (str. Aluniș nr. 169), altele la sediul Căminului cultural (str. Călugăreni nr. 8), dar și în Aula Facultății de Fizică, unde va avea loc, de altfel, și reprezentația „Punguței cu doi bani”. Vă așteptăm să vă bucurați de spectacol și să vă lăsați captivați de minunatul lui univers!
Mai multe informații despre Centrul Cultural „Theodor Stănescu”, găsiți aici!