Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Personajele TIC pleacă în vacanță. Începe programul de vară

5 iulie 2024

După 10 luni intense, cu premiere, festivaluri și evenimente pentru copii, a venit și binemeritata vacanță.

A fost frumos, a fost provocator, a fost ca-n basme. Și-așa va fi și de-acum înainte, pentru că forța poveștilor în asta constă: să aducă în viață cât mai multe prilejuri de reverie, pe care să le fixăm apoi în amintiri numai bune de purtat în inimi.

Stagiunea 2023 – 2024 s-a încheiat, personajele TIC și-au făcut bagajele pentru călătorii mai mult sau mai puțin îndepărtate, iar noi de-abia așteptăm să se întoarcă pe scenă, pentru a face ceea ce știu ele mai bine: să ducă poveștile mai departe! Până atunci, iată cele mai frumoase 10 momente din perioada recentă, spre care ne întoarcem cu drag și cu multă emoție.

„Aventurile lui Săgeată” (r. Tony Adam Horațiu, premiera: 8 octombrie 2023) a fost primul titlu nou din stagiunea 2023-2024, un spectacol care a avut ecouri puternice atât în rândul spectatorilor din București, cât și a celor din alte orașe, unde a fost invitat cu ocazia festivalurilor tematice. La puțin timp, între 7 și 14 octombrie, s-a desfășurat cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de teatru pentru copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” – timp de o săptămână, peste 25 de reprezentații din țară și din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, expoziții, ateliere și activități creative i-au încântat, deopotrivă, pe cei mici și cei mari. Dar bucuria și minunata stare de surpriză au atins apogeul, la finalul lui 2023, în luna decembrie când, între 15 și 22, copiii s-au întâlnit cu Moș Crăciun, în foaierul Sălii Mari din Str. Piața Amzei nr. 13. S-au spus poezii, s-a cântat, s-au împărțit daruri dulci și colorate, s-au creat infinite clipe și trăiri unice.

Chiar dacă este o lună mai puțin iubită, ianuarie a stat, la Teatrul Ion Creangă, sub semnul dragostei – premiera spectacolului „Visul unei nopți de vară” (r. Tudor Șoimu, 13 ianuarie 2024) a marcat un alt moment important din stagiunea 2023-2024. Inimi au bătut și emoții puternice s-au resimțit și când s-a redeschis, oficial, Sala Mare din Str. Piața Amzei nr.13, pe 15 ianuarie 2024. După ani de pribegie, Teatrul Ion Creangă s-a întors în sfârșit acasă, într-un spațiu renovat, frumos și sigur. Mini festivalul „TIC PITIC – Zilele Small Size”, care s-a desfășurat între 26 și 28 ianuarie, a continuat atmosfera de sărbătoare, celebrând arta teatrală atât prin spectacole, cât și prin activități conexe. Dragostea pentru spectatori, dorința de a forma gustul estetic de la vârste fragede și de a face din timpul liber timp de calitate au fost principalele motorașe care au pus în mișcare acest inedit Festival, adresat copiilor între 6 luni și 6 ani.

Primăvara a început, la Teatrul Ion Creangă, cu o altă premieră, „Amintiri din copilărie” (r. Dan Tudor, 1 martie 2024). Semnificația ei a fost dublă – a îmbogățit repertoriul TIC cu un nou titlu și a deschis „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie” (1-31 martie), un eveniment de-a lungul căruia spectatorii au avut parte de reprezentații una și una, inspirate din textele celui care ne-a lăsat o prețioasă moștenire literară și care a inspirat, totodată, și numele Teatrului. Pe 4 mai, ziua când s-au împlinit 59 de ani de la primul gong, Teatrul Ion Creangă a aniversat cu mare artă, teatrală, firește, pentru că, pe 4 mai, a avut loc prima reprezentație a feericului spectacol „Albă ca zăpada” (r. Andrei Răduț, premiera: 11 mai).

Evenimentul „1 iunie în Ținutul Distracției” a încheiat cele 10 momente magice din stagiunea 2023-2024. De Ziua Copilului, actul artistic s-a îmbinat cu joaca, dorința de explorare și bucuria de a da frâu creativității și fanteziei. Sala Mare s-a transformat ca sub o baghetă fermecată, reinventându-se pentru a găzdui, în foaiere, mai multe activități interactive.

Ne revedem la toamnă, cu forțe proaspete și tot atâta imaginație. Dar până atunci, nu ratați programul TIC de vară, care așteaptă să fie „răsfoit” pe rețelele noastre de socializare, Facebook și Instagram.

Mulțumim copiilor, părinților și bunicilor, educatorilor și-amicilor, prietenilor și spiridușilor, tuturor celor care au ales să petreacă timpul liber la Teatrul Ion Creangă, care cred în rolul benefic al acestor manifestări artistice și care dau o șansă personajelor din povești, basme sau realitatea mereu surprinzătoare să intre în viața lor.

Mulțumim, de asemenea, partenerilor noștri: Editura Didactica Publishing House, Shakespeare School, Entertix.ro, Societatea de Transport Bucureșți, Fabrica de emoții, Complete Beauty și partenerilor media, pentru că au fost alături de noi în fiecare din aceste 10 momente magice și le-au făcut să fie auzite cât mai departe: Radio Itsy Bitsy, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio București FM, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, BookHUB, GoKid, Forbes Kids, Modern Dads, PapTot, Qbebe, Social Moms, Cult-ura.ro, Theatrum, Mommy Hai, dar și MediaTRUST, partenerul nostru care monitorizează constant orice apariție în mediul online.

 

Alte știri și noutăți

24 septembrie 2024

Teatrul Ion Creangă sprijină inițiativele Asociației Life Call

Teatrul Ion Creangă se alătură pentru a doua oară consecutiv evenimentelor umanitare inițiate de Asociația Life Call.

citește mai mult

12 septembrie 2024

„Amintiri din copilărie” se vede la Festivalul Imaginarium din Ploiești

„Amintiri din copilărie”, unul dintre cele mai iubite spectacole de copii, din repertoriul TIC, ajunge la Ploiești.

citește mai mult

26 august 2024

Ce surprize îi așteaptă pe copii în stagiunea 2024-2025, la TIC

Clipe de vis la Teatrul Ion Creangă: stagiunea 2024-2025 începe în forță, cu o nouă premieră…

citește mai mult

20 august 2024

Programul TIC în luna septembrie, la Străzi deschise

Teatrul Ion Creangă readuce magia în spațiul urban, și în toamna aceasta, cu ocazia evenimentului „Străzi deschise”.

citește mai mult

înapoi
sus