Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Gabriel Coveșeanu vorbește despre „Poveștile care ne fac bine” la Radio Itsy Bitsy

18 aprilie 2022

În această perioadă Teatrul Ion Creangă derulează, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5, proiectul „Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru”. Proiectul se desfășoară pe o perioadă mai îndelungată, iar în etapa incipientă copiii sunt încurajați să-ți înșusească diverse tehnici sau instrumente prin care să poată combate fenomenul de bullying – toate acestea în cadrul unor ateliere de consiliere, art-terapie, scriere creativă și teatru, iar mai apoi prin mijloace specifice artelor plastice vor realiza o machetă reprezentativă poveștii lor. În partea a doua a proiectului, pe baza poveștilor scrise de copii se va elabora un scenariu potrivit reprezentării scenice, iar personajele vor putea fi interpretate fie de copii, fie de actorii teatrului.

Copiii din centrele de zi „George Călinescu” și „Mihail Sadoveanu” au început deja întâlnirile cu experții și au avut parte de activități relaxante în cadrul atelierelor de consiliere și art-terapie, dar și-au exersat și imaginația în cadrul celor de teatru și scriere creativă. Zâmbetele copiilor reprezintă adevărate confirmări al faptului că poveștile fac bine, iar nerăbdarea cu care întâmpină fiecare activitate denotă implicare și dorință de cunoaștere.

Despre proiectul „Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru” a vorbit și Gabriel Coveșeanu (Managerul Teatrului Ion Creangă) cu Marius Constantinescu în cadrul emisiunii „Happy Music” de la radio Itsy Bitsy.


Pentru mai multe informații, vă invităm să citiți interviul de mai jos:

Marius Constantinescu: Bună dimineața!

Gabriel Coveșeanu: Bună dimineața, bine v-am găsit!

MC: Gabriel, care sunt poveștile care ne fac bine? Atât de mare nevoie avem de ele.

GC: Așa este, avem foarte mare nevoie de povești, cu atât mai mult de povești care ne fac bine. Cred că toate poveștile, într-un fel sau altul, ne fac un mare bine, pentru că ne aduc în vedere diferite situații, întâmplări din care putem trage cu toții învățăminte. „Poveștile care ne fac bine” este un proiect derulat de Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență  Socială și Protecția Copilului Sector 5, un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, un proiect ce își propune să readucă în prim-plan un subiect extrem de discutat înainte de izbucnirea pandemiei – vorbim de fenomenul bullying. Dacă ne aducem cu toții aminte, înainte de izbucnirea pandemiei discutam foarte intens despre aceste situații, despre acest fenomen care prindea contur. Apăreau din ce în ce mai multe cazuri. Contextul pandemic ne-a făcut, poate, să uităm lucrurile acestea, mai ales prin prisma faptului că o bună bucată de vreme copiii nu au mai mers în colectivitate, au stat acasă și au învățat la distanță. Din păcate pentru alți copii care sunt nevoiți sa trăiască într-un context aparte, aș spune eu, copiii aflați în centre de plasament, copiii aflați în diferite alte centre, copiii instituționalizați, pentru ei faptul că a existat această pandemie, faptul că la granițele României se întâmplă un război și tot așa, pentru ei lucrurile aceasta nu au avut un impact atat de mare. Ei se confruntă în continuare cu aceeași problemă, cu acest fenomen al bullying-ului care există fie că vrem să-l vedem, fie că nu vrem să discutăm despre el, el există în continuare. Noi ne-am gândit prin acest proiect să venim mai aproape, să venim în sprijinul acestor copii care sunt nevoiți sa traiască în acest context aparte, și să-i învățăm să deprindă diferite mijloace de combatere a bullying-ului.

MC: Scuză-mă, cum veți face lucrul acesta? Practic ce se va întâmpla în acest proiect?

GC: Se întâmplă tot felul de ateliere la care copiii sunt îndrumați de specialiști în artele spectacolului, scriere creativă, arte plastice, art-terapie, consiliere psihologică.

MC: Minunat.

GC: Ei vor învăța practic, prin toate aceste metode, cum să gestioneze situațiile neplăcute cu care iau contact, știm cu toții, mult prea des. Dar mai ales cum să reușească să le evite, pentru că poți fără voia ta să te găsești într-o astfel de situație neplăcută. Ce faci în momentul acela? Cum poți să eviți o astfel de situație? Noi încercăm să-i încurajăm pe copii să-și dezvolte comunicarea, vrem să-i ajutăm să-și sporească creativitatea. Prin aceste ateliere, prin scrieri creative, prin teatru, sigur, dublate toate aceste activități de consiliere psihologică, de art-terapie, îi îndemnăm pe copii să realizeze cât mai multe texte sau exerciții de interpretare pornind de la situații de bullying reale. Situații cu care poate s-au confruntat, sau le lăsăm imaginația să zburde și de ce nu, poate pot crea situații fictive. Toate aceste texte care vor fi elaborate în cadrul atelierelor vor fi ulterior folosite și în cadrul atelierului de arte plastice. Acolo, copiii pot să transforme textele create – poveștile, în imagini, în colaje. Vom face din toate un album pe care îl vom intitula: „Poveștile care ne fac bine”. Sigur că vor fi foarte multe povești, dar o să selectăm 24 dintre ele pe care le vom pune într-un manual și îl vom denumi: „Manualul de bine”. Va fi o publicație care va fi tipărită și o să conțină un set de bune practici, menite să vină în sprijinul tuturor celor care se întâmplă să treacă direct sau indirect prin fenomenul de bullying. Și încă ceva extrem de important, un juriu format din specialiști va selecta una dintre povești, care va fi dramatizată și va fi pusă pe scena Teatrului Ion Creangă, realizându-se un spectacol. În acest spectacol vor participa inclusiv copii din centrul de plasament care vor juca împreună cu actorii Teatrului Ion Creangă.

MC: Wow, excelentă idee! Sunt foarte, foarte curios ce o să iasă. Vreau să te întreb Gabriel, când începe acest proiect și cât timp se va desfășura?

GC: Proiectul este deja în derulare, a început acum, în luna martie și durează până în septembrie. Noi estimăm că undeva la sfârșitul lui septembrie, început de octombrie să avem deja realizat spectacolul despre care tocmai v-am vorbit.

MC: De abia aștept să fie expus în scenă, mai ales că o să vină direct din sufletul copiilor și din experiențele pe care ei le trăiesc. O să fie puternic.

GC: Și noi de abia așteptăm. Și dacă îmi permiți, pentru că tot discutăm despre acest subiect vreau să-i invit pe cei care ne ascultă și poate sunt interesați să vadă un spectacol pe aceeași temă. Există în repertoriul Teatrului Ion Creangă un spectacolul realizat de colega mea, actrița Ani Crețu, intitulat „Glasul copilăriei”. Este un spectacol care iarăși pune în lumină astfel de situații cu care copiii se confruntă la școală – acest fenomen al bullying-ului și cum, cu ajutorul familiei, cu ajutorul celor care ne înconjoară putem să depășim și să trecem mai ușor peste astfel de situații. Vă invit să vedeți acest spectacol la Teatrul Ion Creangă și desigur toate celelalte spectacole. Noi continuăm să jucăm. Acum este vacanța de Paște a copiilor, dar noi avem spectacole și vă așteptăm la teatru. Vă așteptăm în continuare până spre vară. Găsiți pe site-ul teatrului toate informațiile și vă așteptam cu mare drag în sala de spectacol.

MC: Mulțumesc Gabriel Coveșeanu, managerul Teatrului Ion Creangă. O zi superbă!

 

Alte știri și noutăți

6 februarie 2025

Copii din Măgurele, fiți pe fază, Păcală și Tândală vin la voi!

Spectacolul „Păcală și Tândală” pleacă într-o scurtă, dar de poveste călătorie.

citește mai mult

21 ianuarie 2025

TIC PITIC – ZILELE SMALL SIZE revine cu o nouă ediție

Miezul iernii aduce, la TIC, un nou motiv de a celebra teatrul pentru copii: între 31 ianuarie și 2 februarie, la Sala Mare are loc Festivalul TIC PITIC – ZILELE SMALL SIZE.

citește mai mult

9 ianuarie 2025

TIC sărbătorește Ziua Culturii prin premiera: „Fetița cu chibrituri”

„Fetița cu chibrituri” se vede pentru prima dată la Sala Mare, miercuri, 15 ianuarie…

citește mai mult

23 decembrie 2024

„MagicTIC” s-a sfârșit, Moșul poate veni!

După 3 weekenduri ca-n basme și-alte 7 zile fermecate, „MagicTIC”, evenimentul…

citește mai mult

înapoi
sus