Forță și emoție în mesajul transmis de Ziua Mondială a Teatrului

24 martie 2026

În fiecare an, pe 27 martie, se sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului. Ideea a prins viață în 1961, la inițiativa Institutului Internațional de Teatru (ITI).

Din 1961 și până în prezent, medii artistice din întreaga lume, care au în comun actul performativ, marchează acest moment prin evenimente tematice. În același timp, o figură importantă din peisajul cultural, comunică un mesaj.

Anul acesta, mesajul transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului vine din partea cunoscutului actor Willem Dafoe, actualul Director artistic al Departamentului de Teatru al Bienalei de la Veneția și unul dintre fondatorii legendarei trupe The Wooster Group. Între 1977 și 2004, Willem Dafoe a activat în The Performing Garage din New York, un spațiu devenit celebru datorită abordării revoluționare în teatrul de avangardă.

Mai jos, mesajul integral comunicat de Willem Dafoe pentru ziua de 27 Martie 2026:

„Sunt cunoscut, înainte de toate, ca actor de film. Însă rădăcinile mele rămân adânc înfipte în teatru. Din 1977 până în 2003, am făcut parte din The Wooster Group, am creat și jucat piese originale la The Performing Garage în New York și am plecat în turnee în întreaga lume. Am lucrat, de asemenea, cu Richard Foreman, Robert Wilson și Romeo Castellucci. Astăzi, sunt Directorul artistic al Bienalei de Teatru de la Veneția. Această numire, tot ce se întâmplă acum în lume și dorința mea de a mă întoarce pe scândură mi-au întărit convingerea în forța pozitivă, unică și în importanța vitală a teatrului.

La începuturile mele modeste în The Wooster Group, aveam, uneori, un public nu foarte numeros la spectacolele din New York. Regula era simplă: dacă erau mai mulți performeri pe scenă decât spectatori în sală, puteam anula reprezentația. Dar nu am făcut-o niciodată. Mulți dintre noi nu aveam studii de teatru; eram oameni cu discipline diferite, care se adunaseră să creeze împreună. Așa că <<the show must go on>> nu era neapărat deviza noastră, ci mai degrabă parte din obligația sacră de a ne onora întâlnirea cu publicul.

De multe ori repetam ziua, iar seara prezentam materialul ca pe un <<proces în lucru>>. Lucram câteodată ani de zile la un singur spectacol, supraviețuind din turneele cu producții mai vechi. Să muncești atâta timp la o singură piesă devenea, recunosc, obositor; repetițiile erau, uneori, chinuitoare, dar acele prezentări publice erau întotdeauna pline de entuziasm – chiar și când numărul mic de spectatori părea să ne <<condamne>> lipsa de relevanță. Atunci am înțeles că, indiferent de câte persoane se află în sală, publicul – în calitatea sa de martor – este cel care dă sens și viață teatrului.

E ca semnul acela dintr-o sală de jocuri de noroc care spune: <<TREBUIE SĂ FII PREZENT CA SĂ CÂȘTIGI!>>.  Experiența împărtășită, în timp real, a unui act de creație – care poate fi regizat și calculat, dar care este mereu diferit – rămâne forța incontestabilă a teatrului. Social și politic, teatrul nu a fost niciodată mai important pentru felul în care ne înțelegem pe noi înșine și lumea în care trăim.

Noile tehnologii și rețelele de socializare sunt văzute ca <<elefantul din cameră>> – ele ne promit conectare, dar, în realitate, par să ne fragmenteze și izoleze unii de alții. Îmi folosesc computerul zilnic, chiar dacă nu am conturi în social media; mi-am căutat numele pe Google și am cerut informații de la AI. Trebuie să fii orb să nu vezi cum contactul uman riscă să fie înlocuit de relația cu ecranele! Deși tehnologia poate ajuta ca instrument de comunicare, problema profundă rămâne: nu mai știm cine se află la celălalt capăt al rețelei, iar asta contribuie la o criză a adevărului și a realității. Internetul poate ridica întrebări, dar rareori reușește să redea acea stare de uimire pe care o creează teatrul. O uimire care se naște din atenție, din implicare și din comunitatea formată spontan, a celor aflați într-un cerc de acțiune și reacție.

Ca actor și creator de teatru, rămân un adept al puterii sale. Într-o lume tot mai divizată, mai controlată și mai violentă, provocarea noastră este să nu lăsăm teatrul să fie corupt, nici să devină o simplă afacere comercială care oferă divertisment prin distragere, nici să rămână o instituție prăfuită, care doar conservă tradiții. Trebuie, în schimb, să-i hrănim puterea de a conecta oameni, comunități și culturi și, mai ales, capacitatea de a ne întreba: <<Încotro ne îndreptăm?>>.

Teatrul adevărat influențează modul în care gândim și ne încurajează să ne imaginăm lucrurile la care aspirăm. Suntem ființe sociale, construite biologic să interacționăm cu lumea din jur. Fiecare simț este o poartă către o întâlnire, iar prin această întâlnire ne definim mai clar pe noi înșine. Prin poveste, estetică, limbaj, mișcare și scenografie – teatrul, ca formă de artă totală, ne poate face să vedem ce a fost, ce este și, mai ales, ce ar putea deveni lumea noastră.”