„Fetița cu chibrituri”: dansul și teatrul, în voiaj, la Otopeni
3 aprilie 2025

Fetița cu chibrituri” călătorește pentru prima dată în afara Bucureștiului. Copiii din Otopeni vor avea parte de o experiență teatrală unică.
„Fetița cu chibrituri” este un titlu aparte în repertoriul Teatrului Ion Creangă din mai multe motive. Premiera a avut loc chiar de Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie 2024) și a marcat, totodată, una dintre artele frumoase celebrate de proiectul „TIC60 – 60 de ani de excelență în domeniul artei”. Este vorba de dans, în toată splendoarea și expresivitatea lui, această formă de manifestare creativă care generează emoții atât de profunde.
Preponderent nonverbal, „Fetița cu chibrituri” le propune spectatorilor o experiență vizuală originală din numeroase perspective. Decorul devine el însuși un personaj cu puteri magice – se transformă de la o scenă la alta, surprinde mereu, se pliază pe trăirile personajelor, ba chiar le dă chip, culoare, strălucire.
Nu în ultimul rând, experiența vizuală este completată de cea auditivă – sonoritatea de orchestră simfonică dă actului teatral când atribute duioase, când atribute dinamice -, iar replicile (deși reduse ca număr) punctează momente-cheie din firul narativ. Toate aceste moduri de expresie, unite prin caracterul unic al poveștii (de data asta, cu un final diferit), vor fi încercate, în curând, și de publicul din Otopeni, copii mai mici sau mai mari.
La Centrul cultural „Ion Manu” din Otopeni (str. 23 August nr. 8, Otopeni), „Fetița cu chibrituri” se joacă duminică, 27 aprilie, de la ora 11:00. Următoarea reprezentație de la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13 are loc miercuri, 23 aprilie, de la ora 11:00. Iar în luna mai, vineri, pe 9, de la 18:00, și sâmbătă, 24 & 31 mai, de la 11:00.
FETIȚA CU CHIBRITURI (3+)
După: Hans Christian Andersen
Regia, scenariul și scenografia: Andrei Răduț
Coregrafia și mișcarea scenică: Ana Iacob
Muzica originală și vocea: Radu Mihalache
Cu: Alexandrina Halica, Ioana Bîndac, Nicoleta Rusu, Marius Boboc, Costinel Antone
Grație imaginației, putem accede tărâmuri dintre cele mai frumoase. Copiii știu bine asta și, ori de câte ori au ocazia, evadează în locuri ale închipuirii lor. Văzută din perspectiva refugiului în imaginar, „Fetița cu chibrituri” devine o dovadă de curaj – curajul de a găsi adăpost și căldură într-un spațiu guvernat de fantezie. În spectacolul pus în scenă de Teatrul Ion Creangă, orașul iernatic se transformă într-un adevărat carnaval al luminii. Dansul și mișcarea scenică împrumută peisajului o energie aparte, iar muzica îl îmbracă în aura unui basm. În toată această reverie, prezența bunicii protagonistei are un rol extrem de important. Va alunga neajunsurile și va direcționa întâmplările spre un deznodământ neașteptat.
Încă de la înființare, Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni și-a câștigat rapid notorietatea de spațiu adresat activităților cu conținut artistic. Misiunea lui constă în promovarea actelor culturale de calitate, prin organizarea de evenimente care să atragă atât comunitatea locală, cât și cele din zonele învecinate. Programul Centrului include proiecții de filme, spectacole de teatru, workshop-uri, cursuri și ateliere cu teme adaptate intereselor publicului. În linkul de aici, găsiți mai multe detalii despre proiectele în desfășurare și alte evenimente culturale din Otopeni!