Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Spectacolul „Cei trei purceluși” continuă circuitul festivalier

27 mai 2024

Arta cucerește spațiul urban în luna iunie și se manifestă prin cele mai variate mijloace de expresie. Reprezentațiile teatrale fac parte dintre ele.

Prezența Teatrului Ion Creangă la festivalurile adresate copiilor este o bucurie și o confirmare a faptului că misiunea unui spectacol este să ajungă la o categorie cât mai vastă de public, să creeze un cod universal de comunicare, să apropie oamenii și comunitățile. Și, nu în ultimul rând, să contribuie la formarea gustului estetic de la vârste cât mai fragede.

Dacă duminică, 2 iunie, spectacolul „Cei trei purceluși” se vede la K-Zilla, festivalul elevilor, marți, 4 iunie, de la ora 18:00, vor avea o nouă reprezentație, de data asta, la Festivalul de teatru pentru copii, din Parcul Drumul Taberei (sector 6). Evenimentul are loc pe 3, 4 și 5 iunie și este organizat de Centrul Cultural European Sector 6.

CEI TREI PURCELUȘI
Regia, scenariul și muzica: Ion Ionuț Ciocia
Scenografia: Andrei Răduț
Înregistrări audio: Cristi Faur
Cu: Ion Ionuț Ciocia, Julieana Drăghici, Maria Țăran, Cristian Crețu

Când ești copil, tot ce-ți dorești e să te distrezi, dacă se poate, cât e ziua de lungă. Așa se întâmplă și cu personajele din poveste, sau, cel puțin, cu două dintre ele. Acesta este doar un motiv pentru care micii spectatori se vor bucura vizionând spectacolul – se vor simți bine în atmosfera de veselie creată. Însă, încetul cu încetul, atenția le va fi atrasă și de alte elemente. Odată ce acțiunea avansează, iar întâmplările se dinamizează, copiii vor începe să descopere o mulțime de alte lucruri.

Adresat categoriei de vârstă cuprinsă între 3 și 6 ani, spectacolul „Cei trei purceluși” răspunde la întrebări esențiale. De ce este bine să ascultăm de cineva mai mare ca noi? În ce fel ne ajută experiențele prin care trecem? Ce presupune, de fapt, o căsuță rezistentă? Teatrul este un mod creativ de a oferi soluții la dileme, exprimate mai mult sau mai puțin conștient de către copii. Prin intermediul imaginilor vivante, a schimbului de replici, prin gesturi, muzică și dans, mesajul ajunge la spectatori într-o manieră ludică, adaptată nivelului de dezvoltare. „Cei trei purceluși” va stârni multe reacții vesele în Parcul din Drumul Taberei, marți, 4 iunie, de la ora 18:00, așa cum s-a întâmplat, de altfel, la fiecare reprezentație, începând cu premiera (2021).


Despre Festivalul de teatru pentru copii

Organizat de Centrul Cultural European Sector 6, Festivalul de teatru pentru copii are loc în zilele de 3, 4 și 5 iunie, în parcurile din sectorul 6. Centrul Cultural European este specializat în activități de cultură, tineret și sport prin organizarea de evenimente tematice, concerte, spectacole de divertisment, festivaluri. Teatrul pentru copii le oferă micilor spectatori un mediu sigur și atrăgător în care să își exploreze creativitatea. Teatrul le stimulează imaginația încurajându-i, în același timp, să inventeze la rândul lor povești și să interpreteze roluri și personaje diferite ajungând să asimileze și să înțeleagă, astfel, diferite situații și experiențe din viață. Citiți aici, mai multe detalii despre proiectele pregătite de Centrul Cultural European Sector 6.

 

Alte știri și noutăți

16 aprilie 2026

„Cred în unicorni”, un nou spectacol TIC pentru copiii 6+

Vești magice, în miez de primăvară: Teatrul Ion Creangă își îmbogățește repertoriul spectacolelor TICJUNIOR (6 ani+) cu un nou titlu de poveste

citește mai mult

16 aprilie 2026

Teatrul Ion Creangă, partener al Festivalului ThaliARC 2026 susține creativitatea tinerelor talente

Teatrul Ion Creangă continuă misiunea de a sprijini educația prin artă și de a fi aproape de micii artiști…

citește mai mult

9 aprilie 2026

„Ursul păcălit de vulpe” pleacă la drum. Destinația: Otopeni

Unul dintre spectacolele cele mai iubite de copii, din repertoriul TIC, ajunge pe scena Centrului Cultural „Ion Manu”

citește mai mult

4 aprilie 2026

„Turtița fermecată” aduce teatrul pentru copii în IOR

Stare de veselie în parcul IOR: un multiubit spectacol TICPITIC ajunge printre copii să-i bucure și să le încânte imaginația.

citește mai mult

înapoi
sus