Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

„Amintiri din copilărie”, premiat la Gala Premiilor revistei „Rinocerul”

19 decembrie 2024

Unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul TIC a fost premiat la Gala Premiilor revistei „Rinocerul”.

Atunci când un spectacol de teatru are premiera, el doar își anunță venirea pe lume. Cu fiecare reprezentație și fiecare participare la festivaluri sau alte evenimente culturale, viața lui crește câte puțin. Ajunge să se împlinească, să devină din ce în ce mai frumoasă.

Încă de când s-a jucat prima dată, la Sala Mare din str. Piața Amzei nr. 13, „Amintiri din copilărie”, în regia lui Dan Tudor, a adus multă bucurie printre spectatori, copii și părinți deopotrivă. Captivanta perioadă a primilor ani ai vieții, așa cum a văzut-o scriitorul humuleștean și cum a fost pusă în scenă, la TIC, a fost receptată diferit – cei mici au descoperit o lume nouă, cu propriile obiceiuri și personaje unul mai pitoresc ca altul, iar cei mai mari au retrăit nostalgia unui univers știut din cărțile citite când erau ei înșiși „un boț cu ochi”.

La scurt timp de la premieră, „Amintiri din copilărie” a început traseul festivalier. A călătorit la Festivalul „Imaginarium” din Ploiești și la Festivalul de Teatru „Liviu Ciulei” din Pitești. A făcut parte, de asemenea, și din programul cunoscutului Festival Național de Teatru din București.

Iar astăzi, 19 decembrie, ca o încununare a succesului pe care acest titlu l-a avut în rândul publicului, a fost apreciat cu Premiul pentru Cel mai bun spectacol de teatru pentru copii, la Gala Premiilor revistei „Rinocerul” 2024, ediția a V-a.

AMINTIRI DIN COPILĂRIE
După: Ion Creangă
Regia și scenariul: Dan Tudor
Scenografia: Alina Herescu
Light design: Andrei Răduț
Coregrafia: Florin Fieroiu
Muzica originală: Dan Tudor
Orchestrație muzicală: Vlad Crețu
Cu: Alexandru Prica, Cerasela Popescu, Alexandra Velniciuc, Marius Nănău, Andreea Mera, Cristian Boeriu, Ionuț Antonie, Ioana Bîndac, Oliviu-Cristian Bughiu, Marius Boboc, Ana Toda

Inspirat și adaptat după celebrul text scris de Ion Creangă, actuala dramatizare TIC pune în valoare, prin viziunea regizorală, jocul actoricesc și estetică, tot ce are mai atrăgător lumea descrisă de scriitorul din Humulești. Pofta de vorbă a personajelor, întâmplările amuzante în care sunt implicate, apetitul lui Nică pentru joacă, expresivitatea limbajului, dar și plasticitatea detaliilor de epocă, toate dau viață unui univers unic.

La Teatrul Ion Creangă, următoarea reprezentație a spectacolului „Amintirilor din copilărie” are loc vineri, 27 decembrie, de la ora 18:00.

Cea de-a V-a ediție a Galei Premiilor revistei „Rinocerul” s-a desfășurat astăzi, 19 decembrie, la Teatrul Evreiesc de Stat din București. Evenimentul, organizat de Fundaţia „Spirit Românesc Pro ‒ Arte şi Caritate” Bucureşti, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, a premiat cele mai remarcabile producții și manifestări teatrale din Capitală și alte colțuri ale țării, realizate între septembrie 2023 și decembrie 2024. Gala a fost amfitrionată de Dinu Grigorescu, dramaturg, poet, prozator, eseist, critic teatral, jurnalist şi editor, și de actrița Maia Morgenstern. Mai multe detalii despre eveniment, găsiți în linkul de aici!

Mulțumim pentru Premiul acordat și îi felicităm pe toți cei care au fost nominalizați și premiați!

 

Alte știri și noutăți

30 iunie 2025

„Hainele cele noi ale împăratului” se joacă la Buftea

Finalul de stagiune aduce o veste bună pentru copiii din Buftea: spectacolul…

citește mai mult

30 iunie 2025

Stagiunea se încheie pe 6 iulie, poveștile merg mai departe

Stagiunea 2024-2025 a fost la fel ca dulcea perioadă a copilăriei: trepidantă, plină de…

citește mai mult

20 iunie 2025

TIC, prezent la Festivalul Internațional de Folclor, cu „Turtița năzdrăvană”

Cel mai frumos anotimp dintre toate, vara, continuă cu noi festivaluri dedicate…

citește mai mult

16 iunie 2025

Marele trofeu VTLB a mers la trupa „Mozaic”, îndrumată de TIC

Cea de-a patra ediție a Festivalului „Vocea Teatrului Licean Bucureștean” (VTLB)…

citește mai mult

înapoi
sus