Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

„Ursul păcălit de vulpe” se vede (de două ori!) la Făgăraș

2 aprilie 2025

„Ursul păcălit de vulpe” este unul dintre titlurile esențiale din repertoriul #TICPITIC, al cărui conținut se adresează micuților între 3 și 6 ani, o etapă importantă din perioada copilăriei. Vârsta cuprinsă între 3 și 6/ 7 ani este considerată, psihologic, a doua copilărie, și are o influență majoră asupra evoluției copilului. Acum, devine din ce în ce mai independent sau își manifestă această dorință, paleta de emoții se diversifică, începe să fie empatic, își construiește relații de prietenie.

Spectacolele de teatru, la rândul lor, se adaptează schimbărilor psihologice din acest interval de vârstă, se pliază la stadiul de dezvoltare cognitivă, racordându-se, prin mijloace de expresie potrivite, la o personalitate în continuă formare.

Cum îi ajută „Ursul păcălit de vulpe” pe copiii între 3 și 6 ani? Îi familiarizează, în primul rând, cu universul imaginat de Ion Creangă, le oferă repere estetice prin modul în care textul este pus în scenă, îi aduce mai aproape de înțelegerea unor termeni care țin de tipologiile umane, îi învață cuvinte sau expresii noi, le pune la dispoziție un context în care simt avantajele unei comunități.

Faptul că, în curând, spectatorii din Făgăraș vor împărtăși toate aceste beneficii este în sine un motiv de bucurie. Reprezentația din Făgăraș are loc miercuri, 8 aprilie, de la ora 9:00 și de la ora 11:00, în sala de spectacole a Casei Armatei din Str. Mihai Viteazu nr. 1. La Sala Mare din București, str. Piața Amzei nr. 13, următorul spectacol se joacă vineri, 18 aprilie, ora 18:00.

URSUL PĂCĂLIT DE VULPE (3-6)
Regia și scenografia: Andrei Răduț
Scenariul: Valeria Stoian
Muzica: Radu Mihalache
Cu: Alexandru Prica, Cristian Boeriu, Ciprian Niculae

Oricât de impunător ar părea un urs, se pare că în fața unei vulpi, acest „talent” pălește. Cel puțin asta se înțelege din istorisirea moștenită de la Ion Creangă. Dar dramatizarea ei aduce și elemente noi, cum ar fi prezența unui pește – nu, nu e vorba de peștele la care visează și vulpea, și ursul, e vorba de unul mai povestaș de felul lui, un pește transformat în narator! Pățaniile ursului și planul șiret al vulpii sunt văzute, iată, printr-o nouă perspectivă. Una pe care copiii din Făgăraș o vor aplauda, desigur, pentru că atunci când savoarea scrierilor autorului humuleștean se întâlnește cu talentul actorilor și al unei echipe de creație, nu poate ieși decât o poveste și mai frumoasă.

Casa de cultură a municipiului Făgăraș are ca obiectiv păstrarea și valorificarea tradiției și creației cultural-artistice de pe teritoriul Țării Făgărașului. Proiectele pe care le dezvoltă vizează, prin conținutul lor, încurajarea educației pe mai multe planuri – artistic, științific, tehnic, civic. Din septembrie 2014, activitatea instituției a început să pună accent și mai mult pe promovarea activităților din sfera artelor. S-au reînființat secția de teatru și trupa „Thalia” și s-au creat corul de copii „Andante”, cursurile de canto, balet, dans popular și dans modern și cele de instrumente muzicale (chitară, pian, clarinet, vioară). Mai multe detalii despre programul Casei de cultură, găsiți în linkul de aici!

 

Alte știri și noutăți

28 mai 2026

Ghici ce spectacol TIC vine la „Sectorul 1 Animat”!

Teatrul Ion Creangă face parte din programul „Sectorul 1 Animat”

citește mai mult

22 mai 2026

Zâmbește! 1 IUNIE vine la TIC cu o super surpriză

Teatrul Ion Creangă și Clinica Miko Dental dau start campaniei „Magia zâmbetelor de 1 Iunie”.

citește mai mult

22 mai 2026

Programul TIC la „Străzi deschise” 2026, în lunile mai, iunie, iulie

Teatrul Ion Creangă participă la „Străzi deschise” 2026.

citește mai mult

22 mai 2026

UNITER 2026: teatrul românesc își premiază valorile

Gala Premiilor UNITER 2026 are loc pe 25 mai la Teatrul Odeon.

citește mai mult

înapoi
sus