Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors

Povestea stagiunii estivale VăraTIC a ajuns la final

4 iulie 2022

Seara de duminică, 3 iulie, a marcat finalul stagiunii estivale cu povești, VăraTIC.

Toată luna iunie, Teatrul Ion Creangă s-a bucurat de o mulțime de prichindei care au venit să participe la activitățile din stagiunea estivală cu povești, VăraTIC. Ne-am bucurat de atelierele din aer liber și de jocurile care au adus zâmbete atât copiilor, cât și părinților. Am aplaudat poveștile și actorii care au jucat la Sala Mică, dar și noile spectacole care și-au făcut loc în repertoriul teatrului, respectiv „Mica sirenă”, care a avut premiera pe data de 29 iunie. Ne-am aventurat în ocean, în lumea mărilor albastre și am văzut povestea sirenei care-și dorea să devină om.

Acum personajele urmează să intre și ele în vacanță, să se odihnească, pentru a reveni din toamnă, la fel de vesele și dornice să vă cunoască, în sala de spectacole. Stagiunea noastră s-a încheiat cu bine după un an cu multe primejdii, iar în final am reușit să ne întâlnim din nou în sălilele de spectacole, să aplaudăm cu emoție poveștile, să ne punem toată imaginația la muncă în cadrul atelierelor de creație, bricolaj, improvizație, teatru ori științifice. Ne-am jucat inventând noi jocuri și am creat multe amintiri la care ne vom gândi cu mult drag până ne vom revedea în toamnă.

Iar până atunci, Teatrul Ion Creangă a pregătit un program special, cu multe jocuri și povești pe care le puteți urmări și rezolva de oriunde. Vă invităm să ne urmăriți pe paginile noastre de social media pentru o vară cu și mai multă distracție și povești.

Mulțumim publicului care a susținut prin prezență și prin aplauze spectacolele și atelierele din program!

Mulțumim tuturor actorilor care au întreținut o atmosferă minunată!

Mulțumim prietenilor noștri de la Editura Didactica Publishing House pentru sprijinul acordat și cadourile puse la dispoziție pentru a fi oferite copiilor de ziua lor, pe 1 IUNIE.

Și mulțumim partenerilor media, care ne-au ajutat să spunem mai departe povestea stagiunii estivale!

 

Alte știri și noutăți

10 decembrie 2025

Cel mai iubit spectacol TIC, de iarnă, se joacă la Bruxelles

Moș Crăciun sosește mai devreme la copiii din Bruxelles. Unul dintre titlurile TIC, de sezon, se joacă, în curând, la ei.

citește mai mult

4 decembrie 2025

„Alertă în Laponia” se joacă la Târgul de Crăciun din P-ța Constituției

Pentru al treilea an consecutiv, „Alertă în Laponia” se joacă în P-ța Constituției din București…

citește mai mult

3 decembrie 2025

Crăciun în stil MagicTIC: o nouă ediție de colecție

Teatrul Ion Creangă anunță, în Bucureștiul de poveste, o nouă ediție MagicTIC, unul dintre cele mai creative evenimente adresate întregii familii.

citește mai mult

26 noiembrie 2025

Teatrul Ion Creangă aduce renii Moșului la Otopeni

O nouă destinație, un nou motiv de bucurie pentru copii: „Alertă în Laponia” ajunge la Otopeni.

citește mai mult

înapoi
sus